Ziua mult așteptată

Iubirea e un cuvânt pe care oamenii îl folosesc prea des, deși îi află rar, uneori tardiv, adevăratele semnificații. Toate formele ei, de la eros la agape, necesită o limpezime şi o profunzime a gândurilor. Iubirea adevărată, cea tăcută, nu cea din telenovele, ca o sumă de clişee penibile, e cea mai adâncă beție, care ne dă posibilitatea de a deveni cea mai bună variantă a noastră.

Uneori ne regăsim în privirea celuilalt la locul sau în momentul nepotrivit. Nu degeaba se spune că sincronizarea e o curvă. Putem atunci fie să dăm bir cu fugiții, fie să înaintăm către zid, cu elanul unui tren de mare viteză. Unii devenim forţe ale naturii, alţii murim după o zi, ca fluturii. Tot mai bine decât un veac de singurătate, în compania fricii.

Problema cu iubirile eşuate pe tărmul circumstanţelor neoportune e că, deşi gânduri frumoase zboară mereu către persoana care ne bântuie, ziua revederii vine pentru prea puţini dintre noi, căci obişnuim să zăbovim câteva momente asupra sentimentelor noastre, însă în secunda imediat următoare, ne trezim mecanic la realitate, resemnaţi cu gândul că trecutul nu poate fi schimbat, iar viitorul poate fi schimbat oricând, ca şi cum ziua de mâine ar constitui o certitudine.

Indiferent dacă viaţa ne coboară la pământ, ne ridică pe culmi sau ne aruncă în braţele altui suflet, cu toţii presimţim că va veni ziua în care drumurile noastre se vor intersecta din nou cu persoana iubită, fie şi pentru câteva momente pasagere şi-atunci vom invoca toate dorinţele autentice de bine din lume, alături de cea mai puerilă întrebare din lume, Ce faci?, cu seninătatea cu care obişnuiau ei să o adreseze.

Luptăm jumătate din viaţă pentru a ridica în jurul nostru o fortăreaţă, pentru ca cealaltă jumătate să căutăm în zadar omul care să doboare zidul şi să găsească semnificaţiile oculte ale proiectului nostru interior, dar ziua mult visată e adesea ziua care nu va mai veni niciodată şi asta nu datorită circumstanţelor atenuante, ci pentru cã incapacitatea de a citi printre rânduri aspiraţiile omului iubit e cea mai comună formă de analfabetism.

Colorați-vă nuanțele de gri,
Diana

2 gânduri despre “Ziua mult așteptată”

  1. Ma regasesc in majoritatea propozitilor scrise de tine in acest articol. Nu stiu de unde sti tu toate astea la varsta ta… Mie imi este tot mai greu sa ma exprim si sa permit cuiva sa intre in cercul intim si personal, simt ca e adevarat procesul acesta de construire al zidului, dar observ ca zidul acesta este dezvoltarea personala pe toate planurile ei (sanatate, profesional/financiar, fericire si scop) ca sa devin eu un om mai bun. Ca sa acumulez, ca sa am de unde sa pot oferi cand va veni momentul, cand voi intalni persoana. Si cum realitatea are o inertie ca aliat, pana la dobandirea unui nivel inalt de dezvoltare personala, dragostea ca si nevoie si relatie ramane ultima. Poate pentru ca dureaza prea mult timp sa cladesti o relatie de incredere si prea putin ca sa o distrugi. Costurile sunt prea mari, durerile prea intense, timpul prea scurt si de multe ori nu ii mai vad rostul. Sper sa gresesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>