Aventuri pe un peron

Dacă oamenii ar fi prune, ce tare ar fi! În condițiile necesare, s-ar contopi și s-ar face pălincă ardelenească. Dar omul e cel mult varză călită de viață! Am fost cârcotașă în ultima perioadă și complet absorbită de mine. Așa fac oamenii neîmpăcați cu ei, care le găsesc altora vini, imaginare sau nu, pentru că e mai grea autocritica.

Ieri mi-am făcut bilanțul afectiv. Pentru prima oară după încheierea unui capitol al vieții, nu alerg după fericire în brațele nimănui. Mă bucur de prezent, cu bune, cu rele și nu vreau să leg conexiuni de complezență. Suntem cu toții perfectibili și abia atunci când vom deveni omul pe care ni-l dorim ne va ieși în cale omul mult visat. Nu alerga intempestiv după noi legături din frica de singurătate. Nu pentru binele celuilalt, ci pentru binele tău. Singurătatea, mai ales după o relație, are sacralitate, e un timp al introspecției.

Oamenii au așteptări de la mine, de la vecini, de la tine. E dreptul lor, dar e dreptul nostru să nu ne trăim viața conform acestora. Singurele așteptări pe care trebuie să le respecți sunt ale tale. Nu te mulțumi cu soluții de compromis, premii de consolare sau oameni care nu îți transmit nimic. E ca și cum ai merge la prostituate pentru a te masturba singur. Teleologic, se anulează reciproc.

Avem viața pe care avem curajul să o trăim și ne regăsim în ochii altui om abia după ce lăsăm lucrurile să își urmeze, netulburate, cursul. Unii își găsesc jumătatea în timp ce aleargă după alte două sferturi, alții o găsesc prin vecini, dar nimeni n-o găsește când o caută cu disperare. Așa se găsesc cel mult relațiile pansament.

Nu există adevăƒruri absolute și nici gusturi universale. Ambele țin de percepția fiecăruia și decurg din păreri, atitudini, credințe, sedimentate în timp. Ramtha spune că dacă ești de părere că numai adevărul tău este cel bun, dai dovadムde prostie. Oamenii care nu-ți stau alături nu au nici-o vină. Doar se raportează distinct la tine. Re-/găsește-ți echilibrul, iar restul ți se vor adăuga.

Cineva zicea că avem cu toții un tren de prins, dar ce facem dacă l-am ratat? Trenul potrivit nu are întârziere, nu i se defectează locomotiva și nu uiți să-ți iei bilet. În el te-mbarci la țanc și pornești în cea mai frumoasă aventură de până atunci!

Colorați-vă nuanțele de gri,
Diana

Un gând despre “Aventuri pe un peron”

  1. Dragă DAIANA,
    Blogul tău e cel puţin la fel de interesant ca romanul! Există, în el, o mare bogăţie de idei şi sentimente, apte de a-l scoate pe interlocutor (pe cititor) din cochilie sau din bârlogul lui conformist, capabile de a „instiga” la „fugi de acasă”, ba chiar la revoluţii! Glumesc, desigur, dar numai parţial, fiindcă ideea ta referitoare la . . . mai mult curaj şi la necesitatea riscurilor, rămâne valabilă. Ia să te văd, însă, cum îmi răspunzi la următoarea întrebare: ce te faci când eşti „construit” în aşa fel, ca să visezi la o iubire din acelea danteşti, „che muove il sole e altre stelle”? – întreabă Soare. Şi mai zice tot el: chiar crezi sincer că fiecare om are adevărul lui, că „nu există adevăruri absolute”? De ce şi de unde atâta relativism, tovarăşi? Voi „amenda” determinantul: să nu zicem „absolut”, dar, oare, n-ar trebui să admitem că există un singur adevăr (în mod corespunzător: o singură dreptate), pentru ca să nu se işte disensiuni, chiar dezordine? I.S.

Lasă un răspuns către soare Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>