Despre simplitate

Se spune că inteligența e ca erecția. Dacă o ai, se vede. La fel și simplitatea. Pentru mine, la loc de cinste, alături de inteligență, de cultură și de modestie, se află simplitatea.

De ce? E simplu! Trăim în secolul vitezei, al capitalismului canibalic și al împopoțonării inutile, când fiecare încearcă să pară mai mult, mai interesant, adesea în antagonie cu adevărata sa natură. Ca regulă de căpătâi, cine e simplu, nu încearcă să pară nicicum. Pentru că simplitatea vine dintr-un ungher fascinant al creierului, dezvoltat doar la oamenii stăpâni pe sine.

Simplitatea, soră cu modestia, nu presupune absența calităților, ci virtutea supremă. Convingerea imuabilă că tu nu ai preț, pentru că valorezi enorm, te eliberează de nevoia de a fi strident.

Pentru a stăpâni virtutea supremă, trebuie să te raportezi onest la propria persoană și să nu greșești valoarea lucrurilor. Ceea ce ești e singurul tău dat. Ceea ce ai poți pierde oricând. După ce ai învățat asta, începe adevărata viață! Cea trăită frumos, pentru tine și nu pentru a îndeplini așteptări nerealiste, canoane sociale ș.a.m.d.

Excentricitatea veacului va fi simplitatea. De aceea, mulți o vor simula, la fel cum debilii care n-au probleme cu vederea simulează miopia, purtând ochelari de vedere, cu ramă groasă, pentru că așa e moda. Dacă îi întrebi, unii duc simularea la rang de artă și se conving și ei că au probleme cu vederea.

Ca idee, poți simula simplitatea, dar nu la infinit. Oamenii simulează relații întregi, empatia sau orice altă trăire, însă a simula simplitatea e imposibil, pentru că te vor da de gol, când ți-e lumea mai dragă, gesturi mărunte, pus față-n față cu un om al cărui nivel de inteligență nu corespunde cu numărul de la pantofi.

Un exemplu elocvent: Am o fostă colegă, care s-a autoeducat și o admir mult pentru asta, dar poartă și azi, pentru că în copilărie nu și-a permis, vreo 4, 5 inele, câteva brățări și, uneori, un ceas. Dacă o întrebi, e o declarație de modă. Dacă mă întrebi, e o dovadă de inferioritate inconștient asumată. Am încercat să îi explic, în repetate rânduri, punctul meu de vedere, dar am întâmpinat rezistență. Am renunțat, invocând diferențe ireconciliabile.

Am avut doza mea de teribilism în adolescență și am experimentat o perioadă de împopoțonare regretabilă, dar m-am maturizat și am renunțat la tot bagajul inutil. Unii o fac, alții nu o fac niciodată și am văzut bagaje inutile nu doar la oameni cu un alibi, ci și la numeroși oameni din mediul cultural sau înaintați în vârstă.

Omul își este sieși superior, ceea ce îl face mereu neîmpăcat! De aici, împopoțonarea inutilă sau manifestările stridente, care îl îndepărtează pe om de evoluția lui Darwin și îl apropie de maimuță.

Colorați-vă nuanțele de gri,
Diana

Un gând despre “Despre simplitate”

  1. Îmi place concepţia ta despre simplitate. La lansare, eu ţi-am remarcat modestia, care, conform teoriei tale, e soră bună cu simplitatea. Ai observat? O bună parte dintre semenii noştri încearcă să fie altfel, să pară mai „dăştepţi”, mai culţi, mai citiţi, schimonosindu-se în fel şi chip, mai ales verbal (lexical). În sinea mea, eu râd de mă prăpădesc, aceasta fiind (scuză-mi sinceritatea şi doza de maliţiozitate) una dintre puţinele, dar permanentele compensaţii pe care mi le-a oferit viaţa! Apropo: te felicit şi te rog ca să rămâi aşa întotdeauna: în felul cum ai vorbit la lansare, dar şi după aceea, ai dovedit o naturaleţe şi o simplitate excepţionale, cu care, în mod evident, i-ai cucerit pe toţi, inclusiv pe doamne (care, ştii bine, sunt mult mai greu de „convins”. Partea cea mai interesantă a problemei e că această simplitate ai reuşit s-o transferi/ s-o converteşti în substanţa romanului, deci – în literatură. Eu n-am avut timp să spun (m-aş fi lungit prea mult!) nici jumătate din ceea ce constatasem în paginile cărţii, atâtea câte am apucat să citesc: n-am avut nicio clipă impresia de elaborare, fluenţa şi o anumită simplitate a frazei, sunt evidente. În timp ce citeam, îmi aminteam de o apreciere a unui critic literar (îmi scapă numele) vizavi de scriitura lui Panait Istrati, despre care spunea că acesta scrie firesc şi spontan, „precum curge vântul prin câmpie”.
    La revedere, simplicitas rariussima aevo nostro! I. Soare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>