Îți mulțumesc!

La confluența dintre tine și alte suflete acționează forțe nevăzute. Ca mareea, cu fluxul și refluxul repetitiv, relațiile de bun augur necesită echilibrul perfect și acele compromisuri suportabile.

Cu aportul salinității, unele oceane, prinse inevitabil în tandemul flux-reflux, nu se unesc niciodată, dar creează un memorabil spectacol vizual, care-ți rămâne lipit de retină. La fel și-n relațiile interumane. Dintre apele compatibile, unele dau naștere unei simbioze line, iar altele devin forțe ale naturii.

Mai presus de toate, orice relație necesită împăcarea cu Sinele. Nu găsim ceea ce căutăm, găsim ceea ce oglindim. Ce furtuni interioare să te fi adus, atât de prăpăstios, în pragul vieții mele?

La o radiografie sufletească, făcându-mă cioburi m-ai recompus: De eram un Sisif culturist și tot nu-mi crăpam bolovanul de frici. De eram alchimist și tot nu-mi prefăceam dantela pestriță în ceramică rară.

Am spus-o și mă repet, timpul nu e doctor, e cioară. Nu vindecă, zboară. Olarule, îți mulțumesc pentru c-ai fost cam bolovan și mi te datorez!

Dă timpului timp!

La un pas de mine, un bunic îi poartă de grijă nepoţelului. Azi, bunicul e adultul. Mâine – poimâine se inversează rolurile. Nimeni nu scapă de sub roata implacabilă a timpului. Însă nu timpul trece, ci noi trecem prin timp şi, pentru fiecare, zarurile au fost aruncate la naştere, ca să-l citez pe Cezar, nu ăla de la Eurovision, ci ăla din Imperiul Roman.

Pe măsură ce ne maturizăm, învățăm să ne reorganizăm prioritățile. Ziua are aproape șaisprezece ore, dacă ne luăm după accelerarea frecvenței de rezonanţă Schumann, suficient timp pentru toate. Când vine vorba de priorităţi, dorinţa de autodepăşire e cel mai bun catalizator. Nimeni nu e într-o competiție cu celălalt, însă fiecare e dator să încerce să devină mâine varianta îmbunătățită de ieri.

În zilele noastre, din cauza societăţii de consum şi a tehnologiei, ne pierdem adesea timpul prin mulţimea vidă de gânduri şi sacrificăm calitatea în favoarea cantităţii. Am uitat cu toţii că nu avem nimic de dovedit nimănui şi că nu trebuie să mărim viteza, ci să creştem nivelul de înțelegere.

Doctori rataţi, încercăm adesea să resuscităm „patologii” în moarte cerebrală, însă timpul nu e doctor, încât să vindece răni, ci mai degrabă profesor, pentru că ne determină să formulăm întrebările potrivite şi să căutăm mai apoi răspunsurile.

Personal, am facut un pact cu timpul: el nu mă mai aleargă, eu nu mai fug de mine şi nu-mi mai sabotez viitorul. Şi încet, încet, au rămas în oglinda retrovizoare a sufletului, oamenii, întâmplările şi alegerile care nu îşi mai regăseau locul. Câteodată mai arunc o privire către ele, cu coada ochiului, însă am încetat să mai conjug trecutul!

Fiecare lucru are timpul său şi ce nu trăim atunci nu mai trăim deloc… Există atunci prea devreme, prea târziu şi când?! La asta trebuie să căutăm individual răspuns. Tot timpul conturează cele mai sincere răspunsuri.

Trăieşti în baza unui contract de închiriere pe durată nedeterminată, iar chiria e propriul tău timp. Foloseşte-l cu înţelepciune! O maximă numai bună la ceas de seară sau la răscruce de gânduri: Trăieşte la intensitate maximă fiecare moment şi dă timpului timp, iar acesta iţi va decanta amintirile şi îţi va împlini visurile!

Colorați-vă nuanțele de gri,
Diana