Jumătăți sau Sferturi

E Ziua Îndrăgostiților, importată din Americi, la fel ca gripa porcină, cartoful etc. Am să-ncerc să-mi las la ușă prejudecățile privind iubirea contrafăcută, împărtășită doar la ocazii, de care mă dezic cu aceeași convingere cu care se dezic femeile la cură de carbohidrați.

Azi se celebrează iubirea și suferinzii din amor plâng pe la colțuri, necăjiți că n-au o Jumătate mai bună sau măcar două Sferturi, de etalat prin mediul online sau pe la vreun local cu ștaif. Personal, cred că răniții în amorul propriu au așteptări prea mari de la oameni și se deziluzionează prea ușor, căci singura formă de a pierde un om e prin trecerea lui într-o altă viață. Restul sunt alegeri și cea mai des întâlnită e pierderea  de sine. Dacă te-ai rătăcit singur, vei suporta singur consecințele, dar, dacă te-ai pierdut de mână cu cineva, consecințele le trăiți, deși distinct, împreună.

Ne naștem și murim singuri, dar întâlnim rareori posibilitatea de a ne bucura, împreună cu cineva, de tot ce ne oferă viața. Atunci când a apus iubirea învață să te detașezi cu grație. Asta cred că e explicația pentru care atât de mulți oameni, singuri sau prost însoțiți, trăiesc o fericire derizorie, aparentă. Pentru că nu știu să renunțe la mizeria familiară, pentru a se arunca, cu capul înainte, către necunoscut!

Am avut partea mea de iubiri în moarte clinică și am încercat să răsucesc pe deget timpul, dar mi-a alunecat printre degete sensul lucrurilor. Habar nu am ce-a însemnat pentru celălalt sfârșitul, dar pe mine fiecare minut de prelungiri m-a costat sufletul. Apoi, un timp, am avut mai multe întrebări decât răspunsuri. Le-a omorât pe toate prezentul. Și dac-am înțelege în ceasul al treisprezecelea semnificațiile hărților sufletești ale celorlalți ar fi tardiv: ne-am rătăci în labirintul deșertăciunii lor.

Trăim adesea suspendați sufletește între trecut și viitor, ancorați în relații de compromis și proiectăm asupra omului iubit toate așteptările noastre. Cu toții am blestemat cândva fie soarta, fie conjunctura, fie nesincronizarea, pe când în matematica iubirii socoteala e cu totul alta: dacă era al tău, al tău era; dacă era a ta, a ta era! Unii se alimentează însă cu propria nenorocire, ba chiar „câștigă”, după lupte seculare, bătălii regretabile.

Îți vei găsi Jumătatea când vei înceta să mitizezi trecutul și când vei înțelege că nimeni nu are putere de fericire asupra ta. Nu mai căuta Jumătăți sau Sferturi și toate vor veni de la sine, înzecit, căci iubirea nu dă rest!

Absenți nemotivați

Am ajuns în Suedia și îmi odihnesc sufletul, pentru câteva momente, pe țărmurile Mării Nordului.

Mi-au dat iar trezirea, matinali, pescărușii. În ochii mei se zbate, agitată, marea. Iar furtuni în tandem.

Fără să te chem, ai intrat cu bocancii în sufletul meu și ai rămas aici toată viața. Unele prezențe dor mai mult decât teama de abandon.

Plecarea ta a prezis începutul unei maturizări forțate. În lipsa ta mi s-a închis ermetic inima. M-ai forțat să mă reinventez din cioburi.

Când te-am lăsat să pleci ne-am condamnat la ani întregi de nefericire. Deloc subtil, dar mai înțelept decât nefericirea-n doi și traiul din cenușa unui incendiu mistuitor.

Ar fi prematur să te proclam viitoarea mea fostă mare iubire și pueril să trăiesc din resturi. Decât jumătăți de măsură, mai bine totul! Însă nimicul e permanent, în vreme ce totul e trecător. Acesta-i farmecul lucrurilor!

Am mai scris-o și o repet acum: timpul nu închide răni, căci nu e doctor, dar e un bun profesor. Oameni, întâmplări și mari povești de dragoste ni se scurg uneori printre degete, ca peceți ale devenirii.

Rămân doar sedimentele unei maturizări autoimpuse. Cu timpul, până și pe amintiri se depune praful, iar viața își urmează, nestingherită, cursul!

Colorați-vă nuanțele de gri,
Diana