Jumătăți sau Sferturi

E Ziua Îndrăgostiților, importată din Americi, la fel ca gripa porcină, cartoful etc. Am să-ncerc să-mi las la ușă prejudecățile privind iubirea contrafăcută, împărtășită doar la ocazii, de care mă dezic cu aceeași convingere cu care se dezic femeile la cură de carbohidrați.

Azi se celebrează iubirea și suferinzii din amor plâng pe la colțuri, necăjiți că n-au o Jumătate mai bună sau măcar două Sferturi, de etalat prin mediul online sau pe la vreun local cu ștaif. Personal, cred că răniții în amorul propriu au așteptări prea mari de la oameni și se deziluzionează prea ușor, căci singura formă de a pierde un om e prin trecerea lui într-o altă viață. Restul sunt alegeri și cea mai des întâlnită e pierderea  de sine. Dacă te-ai rătăcit singur, vei suporta singur consecințele, dar, dacă te-ai pierdut de mână cu cineva, consecințele le trăiți, deși distinct, împreună.

Ne naștem și murim singuri, dar întâlnim rareori posibilitatea de a ne bucura, împreună cu cineva, de tot ce ne oferă viața. Atunci când a apus iubirea învață să te detașezi cu grație. Asta cred că e explicația pentru care atât de mulți oameni, singuri sau prost însoțiți, trăiesc o fericire derizorie, aparentă. Pentru că nu știu să renunțe la mizeria familiară, pentru a se arunca, cu capul înainte, către necunoscut!

Am avut partea mea de iubiri în moarte clinică și am încercat să răsucesc pe deget timpul, dar mi-a alunecat printre degete sensul lucrurilor. Habar nu am ce-a însemnat pentru celălalt sfârșitul, dar pe mine fiecare minut de prelungiri m-a costat sufletul. Apoi, un timp, am avut mai multe întrebări decât răspunsuri. Le-a omorât pe toate prezentul. Și dac-am înțelege în ceasul al treisprezecelea semnificațiile hărților sufletești ale celorlalți ar fi tardiv: ne-am rătăci în labirintul deșertăciunii lor.

Trăim adesea suspendați sufletește între trecut și viitor, ancorați în relații de compromis și proiectăm asupra omului iubit toate așteptările noastre. Cu toții am blestemat cândva fie soarta, fie conjunctura, fie nesincronizarea, pe când în matematica iubirii socoteala e cu totul alta: dacă era al tău, al tău era; dacă era a ta, a ta era! Unii se alimentează însă cu propria nenorocire, ba chiar „câștigă”, după lupte seculare, bătălii regretabile.

Îți vei găsi Jumătatea când vei înceta să mitizezi trecutul și când vei înțelege că nimeni nu are putere de fericire asupra ta. Nu mai căuta Jumătăți sau Sferturi și toate vor veni de la sine, înzecit, căci iubirea nu dă rest!

Dă timpului timp!

La un pas de mine, un bunic îi poartă de grijă nepoţelului. Azi, bunicul e adultul. Mâine – poimâine se inversează rolurile. Nimeni nu scapă de sub roata implacabilă a timpului. Însă nu timpul trece, ci noi trecem prin timp şi, pentru fiecare, zarurile au fost aruncate la naştere, ca să-l citez pe Cezar, nu ăla de la Eurovision, ci ăla din Imperiul Roman.

Pe măsură ce ne maturizăm, învățăm să ne reorganizăm prioritățile. Ziua are aproape șaisprezece ore, dacă ne luăm după accelerarea frecvenței de rezonanţă Schumann, suficient timp pentru toate. Când vine vorba de priorităţi, dorinţa de autodepăşire e cel mai bun catalizator. Nimeni nu e într-o competiție cu celălalt, însă fiecare e dator să încerce să devină mâine varianta îmbunătățită de ieri.

În zilele noastre, din cauza societăţii de consum şi a tehnologiei, ne pierdem adesea timpul prin mulţimea vidă de gânduri şi sacrificăm calitatea în favoarea cantităţii. Am uitat cu toţii că nu avem nimic de dovedit nimănui şi că nu trebuie să mărim viteza, ci să creştem nivelul de înțelegere.

Doctori rataţi, încercăm adesea să resuscităm „patologii” în moarte cerebrală, însă timpul nu e doctor, încât să vindece răni, ci mai degrabă profesor, pentru că ne determină să formulăm întrebările potrivite şi să căutăm mai apoi răspunsurile.

Personal, am facut un pact cu timpul: el nu mă mai aleargă, eu nu mai fug de mine şi nu-mi mai sabotez viitorul. Şi încet, încet, au rămas în oglinda retrovizoare a sufletului, oamenii, întâmplările şi alegerile care nu îşi mai regăseau locul. Câteodată mai arunc o privire către ele, cu coada ochiului, însă am încetat să mai conjug trecutul!

Fiecare lucru are timpul său şi ce nu trăim atunci nu mai trăim deloc… Există atunci prea devreme, prea târziu şi când?! La asta trebuie să căutăm individual răspuns. Tot timpul conturează cele mai sincere răspunsuri.

Trăieşti în baza unui contract de închiriere pe durată nedeterminată, iar chiria e propriul tău timp. Foloseşte-l cu înţelepciune! O maximă numai bună la ceas de seară sau la răscruce de gânduri: Trăieşte la intensitate maximă fiecare moment şi dă timpului timp, iar acesta iţi va decanta amintirile şi îţi va împlini visurile!

Colorați-vă nuanțele de gri,
Diana