august 8, 2023

Am început anul învățând educație financiară, așa că Pariul proprietății, de Eduard Mircea Uzunov și Liviu Marcoci, publicată în 2009, la Editura Nemira, a fost continuarea firească a demersului.Observația că banii sunt mai puțini și mai scumpi, dar mai adevărați, din prefața economistului Adrian Vasilescu, e de regretabilă actualitate. Pentru o ediție adăugită l-aș ruga…

martie 21, 2023

Am citit recent Fiice fără tată, o carte a emoțiilor viscerale, scrisă de Louise Grenier. Îi mulțumesc terapeutei Mihaela Sofrone, pentru sugestia de lectură, și aveți mai jos pasaje esențiale: Absența sau neglijența taților poate da naștere unor: 1.) Fiice întrerupte, imature, care – în relațiile de cuplu – se așteaptă ca partenerul să răspundă…

februarie 24, 2023

Când elevul este pregătit, maestrul apare, promite un vechi proverb budist, însă în 2017, prin luna mai, numai de butade existențiale nu eram curioasă. Priveam pierdută în zare, după doi ochi inexpresivi, care înregistrau încă o absență nemotivată în catalogul mental, prin care țineam evidența interacțiunilor noastre. Răbufneam periodic, uneori sub forma suferinței fizice, şi…

august 18, 2020

Robor meum Deus – Am fugit de suferință, pe sârma reperelor lumești, până în 28 ianuarie 2018, când m-am rugat într-o biserică modestă, păstorită de Adrian Baboniu, și am primit o viziune curajoasă. Iubirea este răsplata ei. Ziua 40. Toate drumurile duc la Roma Era o zi molcomă, de vară. Nici praful de pe tobă…