Drumul către acasă

Se spune că am căzut din cer întregi și impactul cu solul ne-a frânt. Acum, rupți în mii și mii de bucățele, rătăcim pe lume, pentru a ne materializa visurile și a redescoperi drumul spre „acasă”, pentru reîntregire. Acasă capătă întotdeauna conturul sufletului-pereche, al unui vis și, abia ulterior, al unui loc.

Din acest motiv, ne regăsim adesea la limita nebuniei și nu ne găsim locul într-o lume în care oamenii trăiesc segregați, din teama de a suferi. Toate excesele cotidiene sunt o falsă eliberare de noi înșine și exprimă, în chip antagonic, tot ceea ce nu avem curajul de a exprima. Prin excese încercăm să fugim de propria noastră umbră, într-un univers infinit de posibilităƒți.

Pentru ceilalți, viața e fie o călătorie către divin sau către esență, fie o călătorie către autodescoperire, un exercițiu de empatie și, uneori, o călătorie la limita propriilor neputințe. De aici și pendularea dualistă permanentă: excesele, contrastele și emoțiile puternice ne inspiră și le proiectăm în tot ceea ce creăm, deși căutăm mereu echilibrul pierdut.

Un băƒrbat și o femeie formează un întreg și regăsesc paradisul pierdut, atât timp cât au „chimie”, aceleași valori, dorințe similare și un drum comun. Dacă trăiești sentimentul de apartenentă pe care ți-l conferă doar omul iubit, ai regăsit drumul spre „acasă”, care se ascunde în toate aspirațiile omului. Unii îl găsesc doar pentru a rătăci mai apoi cheile, alții îl găsesc pentru o viață, alții îl caută în fiecare relație pasageră, clandestină, ulterioară. Unii îl uită, ca pe un bagaj, în gară.

Indiferent de distanță și de raportarea la „acasă”, nu regreta niciodată că ai proiectat asupra omului iubit bunătate sau zâmbete, indiferent dacă acesta ți-a adus bucurie sau suferintă. Regretă doar șansele nefructificate din teamă, orice supărare pricinuită și binele pe care nu i l-ai făcut, din comoditate.

Nimeni nu a sărăcit dăruind și nimeni nu s-a pierdut pe sine iubind, iar ceea ce ești, ești pentru că ai iubit cândva și cineva, cândva, te-a iubit.

Colorați-vă nuanțele de gri,
Diana

Leave a Comment