Știi momentul acela când vrei să exprimi multe prin cuvinte puține și-ți vine să-ți dai pumni în cap, pentru că-ți iese fix pe dos?! Asta fac acum, tot șterg și rescriu primul rând. E drept, tema e amplă: Cum poți cunoaște liniștea și fericirea? Am scris în postarea precedentă că fericirea e o călătorie spre autodescoperire și nu o destinație, pentru că liniștea și fericirea vin de la sine când renunți la ego, la mulțimea vidă de gânduri.

Începem cu liniștea, continuăm cu autocunoașterea și experimentăm poate fericirea. Oricât de stupid ar suna, cunoști liniștea când încetezi să gândești fără rost. Încetezi să gândești fără rost când începi să privești relaxat viața și prin exercițiu fizic, meditație, studiu, hobby etc. Și cum vezi relaxat lumea? Prin proprii ochi!

Când dorim să ne afirmăm public iubirea, încrederea de sine sau puterea, vedem lumea prin ochii altora. Mașina scumpă pe care o conduci, dar nu ți-o permiți, geanta pe care ți-ai luat-o ca o divă de Dorobanți, pentru a face mai apoi greva foamei etc., sunt dovada. Da, la săraci e greva foamei, la bogați e cură. Similar, la săraci e scormonit prin gunoaie, la bogați e reciclare. Sună cinic, dar pentru a cunoaște liniștea, trebuie să spunem lucrurilor pe nume.

Și dacă ai bani, dar un ego nemărginit, tot sărac te numești. Sărac intelectual. În lumea virtuală, statusul într-o relație nu folosește decât celor care vor să-ți explice cum stă treabă cu înghite tot, că plătesc eu cash și arată că tu și/ sau el/ ea simțiți nevoia de a vă striga în gura mare tentativa de amor, pentru a vă masca nesiguranța. Te asigur că cele mai frumoase povești de dragoste nu au nevoie de cuvinte și se consumă în particular, nu online.

La fel, când te pretinzi calm, dar ai vrea să bați zilnic pe cineva, vei sfârși răbufnind violent, apoi răbufnind violent pentru c-ai răbufnit violent. Ce-ai înțeles? Ai înțeles tot dacă n-ai înțeles nimic! Când avem probleme și ne concentrăm asupra lor, nu le rezolvăm prin puterea gândului, ba din contră. Le amplificăm într-atât încât uităm de problema inițială și ne trezim cu un arhipeleag de probleme. Așa e mintea omului, mereu vede trecutul mai frumos, viitorul mai sumbru și ignoră prezentul. De asta, majoritatea nu trăim, existăm. Suntem măcinați de trecut, preocupați de viitor și rezolvăm constant probleme imaginare. Ne comparăm cu ceilalți și îi blamăm pe toți. Dacă tu ai fi în armonie cu tine, n-ai bârfi la colț, nu te-ai ruga să moară capra vecinului și nu ți-ai dori doar ceea ce crezi că nu poți avea.

Pe scurt, un om avea o problemă. Problema nu avea nimic împotrivă. Omul n-avea decât să se împace cu sinele și să caute rezolvarea problemei, fără filosofia chibritului sau psihologia mopului. Însă omul avea un ego nemărginit, care căuta mereu conflict, pentru că ego-ul e un viciu mental, indus de societate, care trăiește prin lupta permanentă cu sinele. Așa că problemele continuau să apară, mai ales că cele mai multe probleme au loc în mintea noastră și nu în realitate.

Ego-ul e împotriva a tot și luptăm jumătate de viață pentru a-l alimenta, apoi jumătate de viață pentru a-l renega. Așadar, nu mai bine ai renunța la ego, la conflictul cu sinele, te-ai ridica naibii din fața ecranului și te-ai duce să îți trăiești viața, să te plimbi către o destinație oarecare, să citești o carte sau să îți rezolvi adevăratele probleme?!

Încet, încet, gândurile vor cântări mai puțin, problemele se vor rări și vei ajunge la autocunoaștere. Dacă până acum îți doreai de toate și nimic, vei afla în sfârșit ce naiba vrei cu adevărat și te vei bucura de prezent, iar fericirea va veni ca o alegere subtilă!

Colorați-vă nuanțele de gri,
Diana